Facsimilarea manuscriselor eminesciene

Pelegrin prin viaţă şi lume, Eminescu n-a avut, din păcate, un loc sigur şi stabil unde să-şi adăpostească averea sa de suflet, cărţile şi manuscrisele sale, cărându-le de la o gazdă la alta. Din Sanatoriul Ober-Döbling îl întreabă pe Al. Chibici-Râvneanu, la 12 /24 ianuarie 1884, „dacă cărţile şi lada mea sunt în oarecare siguranţă şi dacă pot spera să le revăd” , rugându-l, la 20 octombrie 1884, „să iei tu lada de la Simţion” Ilarie Chendi vorbeşte de „două cufere cu cărţi şi cu manuscrise”, „pline cu sărăcia lui Eminescu” .

Lucrurile se lămuresc prin scrisoarea lui Titu Maiorescu către Academia Română, din 25 ianuarie 1902, prin care donează „toate aceste manuscripte, aşa cum se află: în cărţi cartonate, în caiete cusute şi în foi volante”, „pentru a servi celor ce se vor ocupa în viitor cu cercetări mai amănunţite asupra vieţii şi activităţii marelui nostru poet” .

La 70 de ani - Un nume (şi) pentru posteritate: Tudor Gheorghe

Greu de încadrat într-o formulă, Tudor Gheorghe este o personalitate fascinantă, unică în felul său, care şi-a croit propriul său drum în teatrul românesc, dar, mai cu seamă, în muzica românească, în calitate de compozitor şi interpret deopotrivă.

S-a născut la 1 august 1945, în comuna Podari, din apropierea Craiovei într-o familie de gospodari, asupra căreia regimul bolşevic s-a abătut cu furie. „Întreaga mea copilărie, care a fost fericită, fascinantă şi minunată a fost aici, pe malul Jiului [...]Era un sat prins de credinţă, o comunitate de excepţie”, mărturiseşte artistul într-o excelentă carte de interviu, Tudor Gheorghe. În umbra menesterului (Editura Scrisul Românesc / Creatio, 2010), realizată de cunoscutul scriitor Mircea Pospai, directorul Studioului de Radio Oltenia din Craiova. De altfel, cartea, excelent gândită şi magnific realizată, are la bază 120 de emisiuni radio în trei ani de taifas, „bine iscodite radiofonic” de Mircea Pospai. Este şi motivul pentru care vom apela cu încredere la datele şi afirmaţiile consemnate aici.

„Patriarhul roşu”?!

„Binecuvântez din toată inima şi din tot sufletul pe cei ce mă urăsc şi m-au urât, pe cei ce m-au nedreptăţit şi pe cei ce mi-au făcut rău, văzut ori nevăzut, rugând pe Milostivul Dumnezeu să nu judece faptele acestora, ci cu îndurare să-i ierte pe toţi, după cum i-am iertat eu”. 

Justinian Marina 

Maladia lui Eminescu şi maladiile imaginare ale eminescologilor

S-a mai făcut un pas în evoluţia eminescologiei contemporane: Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, în colaborare cu Academia de Ştiinţe Medicale a organizat, la 27 iunie 2014, dezbaterea Patografia lui Eminescu: adevăr şi legende, la care au participat medici-profesori, istorici şi critici literari, oameni de ştiinţă din varii domenii, jurnalişti. 

Urmare acestei dezbateri a rezultat volumul Maladia lui Eminescu şi maladiile imaginare ale eminescologilor, cu un argument de Eugen Simion şi cuvânt înainte de Irinel Popescu, volum apărut chiar de Ziua Culturii Naţionale şi a Poetului, la 15 iunie 2015, la Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, cu sprijinul Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic „Dan Setlacek”, în viziunea grafică a lui Mircia Dumitrescu.

Marginalii la Festivalul Internaţional „Adrian Păunescu”, ediţia a-III-a (Craiova, 17, 18, 19 iulie 2015)

Şi a fost ediţia a treia a Festivalului Internaţional „Adrian Păunescu” la Craiova (17-19 iulie 2015), o ediţie „în care ne vom da voie să fim exact aşa cum suntem: uneori trişti, alteori poeţi, uneori alături de dumneavoastră, alteori absenţi, uneori zâmbitori, alteori nostalgici” cum stă scris, în spirit păunescian, în programul manifestărilor. Au fost trei zile de festival în care s-a pariat „pe libertate. Încă o dată”.

A fost un festival internaţional, pentru că au venit să-l omagieze pe scriitorul, gazetarul şi omul politic Adrian Păunescu personalităţi din Ucraina (acad. Vasile Tărâţeanu), Basarabia (acad. Mihai Cimpoi, acad. Nicolae Dabija, prof.univ. dr. V. Bahnaru, prof. univ. dr. Vasile Grozav, primăriţa comunei în care s-a născut omagiatul – Copăceni, împreună cu alţi locuitori etc.), din Bulgaria (dr. Ivo Gheorghiev şi compania), Serbia (o delegaţie condusă de Ion Cizmaş) din SUA (Nicolae Popa) etc. Academia Română a fost reprezentată (alături de academicienii deja citaţi) de acad. Răzvan Theodorescu şi acad. N. Breban; alţi scriitori din ţară, prieteni şi admiratori ai scriitorului (Nicolae Georgescu, Viorel Dinescu, N. Arsenie, Florentin Popescu, Nicolae Dragoş, Hajdu Gyözö, George Stanca Mihai Sultana Vicol etc.) au fost prezenţi, alături de Mihai Chiriac, secretarul Primăriei sucevene Dumbrăveni (o adevărată cetate culturală), dimpreună cu primarii din Brad, Râmnicu Sărat etc.

În aşteptarea Congresului Mondial al Eminescologilor - „Nimic nu este absolut decât natura”

Cu cât înaintăm în timp, cu atât cunoaşterea biografiei şi creaţiei lui Eminescu ne impresionează; ne emoţionează vastitatea şi varietatea cunoştinţelor sale, profunzimea gândirii sale filosofice, economice, politice, astfel încât „nicio minte întreagă nu poate concepe azi o cultură românească, un suflet naţional şi o Românie Mare în care opera lui Eminescu să nu ocupe un loc în planul întâi”, cum nota contemporanul său, I.L. Caragiale.

Eminescu este un poet naţional, în ciuda contestaţiei acestei idei de către unii comentatori, care şi-au dovedit ura şi neînţelegerea ideilor eminesciene, pentru că ei înşişi sunt spirite mărunte. Este poet naţional, asemenea lui Goethe, Shakespeare, Puşchin, Petöfi, Hugo (nimeni din ţările respective n-au contestat naţionalismul acestora) pentru că el a întruchipat aspiraţiile şi credinţele noastre într-un secol numit al „naţionalităţilor”. Titu Maiorescu l-a numit „rege el însuşi al cugetării omeneşti”, N. Iorga, „expresia integrală a sufletului românesc”, iar C. Noica, „omul deplin al culturii româneşti”, fiind comparabil cu Leonardo da Vinci sau cu Paul Valery.

De la românii timoceni uitaţi

În Serbia, românii trăiesc compact în două spaţii: în Voivodina sau Banatul sârbesc (circa 35.000-38.000) şi în Serbia de est sau Valea Timocului (circa 400.000, după unii cercetători chiar 800.000-1 milion). Dacă cei din Voivodina se bucură de toate drepturile conferite de statul sârb, pentru că ei reprezintă minoritatea românilor şi sunt recunoscuţi ca atare, celor din Timoc li se aplică dublul standard. Şi aceasta în mare parte datorită lor, pentru că nu se declară, în statisticile oficiale, în totalitate, români, parte dintre ei considerându-se vlahi, din ignoranţă sau din diversiune, pe care o practică chiar unii din aşa-zişii lor lideri. Unii români din Timocul sârbesc sau bulgăresc se declară, în ţara lor, vlahi, iar când vin în România se bat cu pumnul în piept că-s români şi că-i interesează păstrarea identităţii naţionale, pentru a obţine fonduri financiare de la Departamentul românilor de pretutindeni sau de la alte instituţii ale statului român. Are Adrian Păunescu o poezie, Capul de la Torda: „Nu mai acuzaţi străinii că ne omoară domnitorii”, al cărui mesaj se poate aplica şi românilor din jurul României.