Da, este adevărat! În România se mai şi construieşte; şi nu orice construcţie, ci un sediu de bibliotecă orăşenească şi de casă de cultură. Se întâmplă asta la Segarcea doljeană, Segarcea lui Vintilă Horia şi a Domeniilor Coroanei Regale (nu ale regelui), domenii continuate azi prin Crama Segarcea (manager: ing. Anghel). Fireşte, în explozia posturilor TV această realizare n-a fost remarcată, deşi poartă amprenta singularităţii; Segarcea a fost popularizată negativ prin moartea unui tânăr infectat cu HIV şi care a infectat pe alţii. Două modalităţi de a privi lumea de azi de către corespondenţii posturilor naţionale TV: doar fapte negative, care aduc rating (oare cine o fi inventat asemenea măsurători?!). România profundă nu este dată la televizor, chipurile n-ar interesa spectatorii. Oare, aşa să fie?!
vineri, 15 mai 2015
marți, 12 mai 2015
Adrian Păunescu aşa cum a fost
Nu ştiu când l-am cunoscut pe Adrian Păunescu. Ca şi în cazul altor personalităţi, întâi am auzit de el. Era unul dintre reprezentanţii generaţiei `60 (despre care a scris o carte), o generaţie de excepţie amintită de „buzduganul” lui N.Labiş, cum s-a exprimat atât de plastic şi de realist, academicianul Eugen Simion.
La topirea cărţii sale, Istoria unei secunde, numele său a devenit cunoscut în întreaga ţară, chiar în arealul românesc, pentru curajul său, aducând în actualitate a sa Basarabie.
vineri, 8 mai 2015
80 de ani - Gabriel Bratu
„Sunt al doilea caricaturist din România: după domnul Albert Poch ca vârstă şi după domnul Popa’S…ca volum”, spune, cu umoru-i caracteristic, caricaturistul şi graficianul craiovean Gabriel Bratu, cunoscut în întreaga ţară şi chiar peste hotare. Grafica şi caricaturile, ca şi muzica, n-au graniţe lingvistice sau geografice, ele fiind gustate, dacă sunt de calitate, de publicul întregului mapamond. Gabriel Bratu este un „valoros şi autentic artist-caricaturist”, cum l-a numit Albert Poch, fostul preşedinte al Asociatiei Caricaturiştilor Profesionişti din România. Poch face consideraţii pertinente privind definiţia şi condiţia acestui gen de artă: „Un caricaturist este, de fapt, un artist plastic, un grafician dăruit cu simţul umorului, având, în plus şi capacitatea de a analiza, de a compara şi de a combate. Caricaturistul, ca şi confratele său poetul epigramist, mai are şi capacitatea de a exprima simplu şi centrat, idei de multe ori extrem de complexe, iar caricatura, în realizarile ei de zile mari, precum pietricica de diamante şlefuită cu profesionalism şi talent, poate rivaliza, atunci, artistic vorbind, cu momentul zămislit din steiul de marmură ”.
marți, 5 mai 2015
Dumbrăveni – cetate culturală
Dumbrăvenii este, la prima vedere, o localitate rurală ca oricare alta din ţară. Ceea ce, însă, o deosebeşte de altele este personalitatea sa aparte, dată de locuitorii dar, mai cu seamă, de diriguitorii săi. Se spune, şi nu sunt vorbe deşarte, că o ţară, o comunitate are conducătorii pe care i-au ales, pe care îi merită. În cazul de faţă, primarul Ioan Pavăl şi secretarul Primăriei Dumbrăveni, Mihai Chiriac, doi oameni ai locului, buni gospodari în treburi administrative-edilitare, ca mulţi alţii din ţară. Dar, Ioan Pavăl şi Mihai Chiriac au dovedit, prin faptele lor, că se pot impune pe plan naţional şi internaţional prin cultură. Au preluat o legendă locală, cum că Eminescu s-ar fi născut la Dumbrăveni, au şi ceva dovezi în acest sens; e greu să răstorni, azi, data şi locul naşterii Poetului naţional, dar această legendă este lucrătoare. La Dumbrăveni a trăit multă vreme familia Eminescului, autorul Luceafărului a scris despre curtea boierului Balş de la Dumbrăveni.
vineri, 1 mai 2015
La Craiova - Marin Sorescu nemurit în piatră
Şi, totuşi, „Zilele” ce trebuiau dedicate autorului Ionei în februarie, cum s-a întâmplat în ediţiile anterioare şi cum era firesc, s-au ţinut pe 15 august 2014, de Sfânta Marie, zi în care întreaga creştinătate i-a comemorat pe Constantin Brâncoveanu, pe fiii şi pe sfetnicul său. De ziua numelui, deci. Au fost foarte puţini participanţi, invitaţii, care au primit şi premii, n-au avut anvegura valorică a premianţilor anteriori; chiar din familia scriitorului omagiat a lipsit majoritatea.
marți, 28 aprilie 2015
„Grupul de la Craiova” - Întâlnire tripartită istorică
Craiova a fost, vineri, 24 aprilie 2015, gazda unui eveniment politic tripartit de importanţă majoră: întâlnirea primilor miniştri ai României (Victor Ponta), Bulgariei (Boyko Borisov) şi Serbiei (Aleksandar Vučič), pe modelul Grupului de la Vişegrad (Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia), care să consfinţească o alianţă benefică, să sprijine interesele economice şi strategice ale celor trei ţări balcanice în comunitatea europeană. Victor Ponta are în vedere şi sprijinirea logistică a Serbiei, de a-i grăbi integrarea europeană. Capitala Olteniei a fost aleasă, pentru că este la o distanţă egală de Bucureşti, Sofia şi Belgrad.
joi, 23 aprilie 2015
Ionel Mihail Cetăţeanu - De la Breasta la Bagdad
Perioada ante şi postdecembristă nu este încă cercetată pe deplin şi cu obiectivitatea necesară judecării unei epoci istorice. Pe de o parte, evenimentele sunt prea aproape de noi spre a ne putea obiectiva, de a privi epoca dintr-o perspectivă istorică; pe de altă parte, n-au apărut (încă) lucruri suficiente ale actanţilor principali ai epocii, cu excepţia unor cărţi de memorialistică în care informaţiile se cuvin a fi verificate şi din alte surse.
Dintre demnitarii români care au dat seama, cum ar zice cronicarii,, despre activitatea lor, Ionel Mihail Cetăţeanu se distinge printr-o lucrare nu atât memorialistică, cât mai ales ştiinţifică, intitulată sugestiv Între războiul din Irak şi pacea de acasă. O experienţă de neuitat (Craiova, Editura Revers, 2014, 344 p.)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)