Cu Victor Ravini - Din preistorie în viitor

Habet sua fata libelli (lat. „Cărțile își au destinul lor”). Celebrul vers din cartea lui Terentius Marius, trăitor în sec. al III-lea î. H., a făcut carieră prin adevărul atestat în timp; cartea, principalul vehicul al ideilor umanității, este dependentă de receptarea ei de către cititori. Prin desființarea angrosistului național de carte după 1990, circulația cărții este haotică, cititorul neputând fi la curent cu producția națională de carte. Din întâmplare, am ajuns în posesia unei cărți de excepție, Din preistorie în viitor, apărută la editura bucureșteană, „Ideea europeană”, în 2023. Autorul ei, Victor Ravini, este, pe nedrept, mai puțin cunoscut publicului, un eseist și un prozator remarcabil și cu o biografie cel puțin interesantă. Victor Ravini s-a născut la Caracal, la 10 octombrie 1943, unde-și absolvă școala primară și celebrul liceu „Ioniță Asan”, în 1961. Urmează Facultatea de Filologie (Secția română-germană) a Universității din Timișoara (1961-1966), iar în 1968 urmează și Școala de zbor fără motor „Mircea Zorileanu” din Ghimbav, obținând certificatul de pilot C. În anul 1977, studiază la Institutul de Fizică Atomică Măgurele, devenind operator cu radiații penetrante.

România dincolo de București - Gheorghe Glodeanu

Este un adevăr incontestabil: capitalele lumii adună majoritatea intelectualilor din propria țară sau din străinătate, aceștia fiind prezentate atenției publicului divers, pentru că tot în capitale funcționează principalele mijloace mass-media, ziare, reviste, edituri, rețele radiotv, cluburi, biblioteci naționale etc. Bucureștiul nu face excepție și acesta constituie o normalitate până la un anumit punct: neglijarea, voluntară sau nu, a potențialului intelectual din țară. Este motivul pentru care am încercat și vom continua acest demers de a promova, de a aduce în actualitate creatori din provincie, a căror personalitate depășește multele mediocrități din Capitală, remarcabile mai mult prin agresivitate. România dincolo de București reunește, așadar, valori incontestabile, dar puțin valorificate sau valorizate, de pildă, Mircea Popa, C. Cubleșan la Cluj, G. Vulturescu, Gh. Glodeanu la Satu Mare, Fl. Roatiș la Baia Mare, Adrian Dinu Rachieru, Pompiliu Crăciunescu la Timișoara, Zenovie Cârlugea la Tg. Jiu, Viorel Dinescu la Galați, Th. Codreanu la Huși, Ion Dur la Sibiu, Stan V. Cristea la Alexandria, I. Buzași la Blaj, I. Filipciuc la Câmpulung Moldovenesc, I. St. Lazăr la Rm. Vâlcea etc., etc. Eseistul de la Balș, Petre Pandrea, numea Bucureștiul „orașul-vampir al energiei intelectualității române”, în care creatorii provinciali transferați în „smârcurile mazuriene ale orașului-vampir, ajung stipendiații creație proprii de ieri, scriu fade articole laborioase de gazete, confecționează penibile discursuri electorale, ajung maiștri de intrigi ilfovene”.

Suprema întâlnire a geniilor: Eminescu și Theodor Aman

Am împrumutat această sintagmă din studiul muzicologului de talie europeană, Viorel Cosma, despre relația Eminescu-Enescu, studiu publicat în excelentul „Corpus Eminescu”, elaborat, în zece volume, de eminescologi din România și R. Moldova (M. Cimpoi, Victor Crăciun, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Dan Grigorescu, Eugen Simion, D. Vatamaniuc, Anatol Vidrașcu), coeditate în editurile Litera (Chișinău) și David (București), în anul omagial 2000. Acest studiu al eminentului Viorel Cosma a apărut în vol. VII, Imaginea Poetului în arte, p. 453-461. Aromân de seamă, Theodor („cel dăruit de Dumnezeu”) Aman (1831-1891) s-a născut la 20 martie 1821, la Câmpulung Muscel, unde familia sa se refugiase, dar a copilărit la Craiova în casa tatălui său, serdarul Dimitrie Aman; în Bănie a urmat Școala Centrală (avându-l profesor pe C. Lecca), studii continuate la Colegiul bucureștean „Sf. Sava”.