Un om între oameni - Nicolae A. Andrei

Trăitorii din Craiova n-aveau cum să nu observe, în urbea lor, existenţa unui om al Cetăţii şi cetăţean de onoare al municipiului, un autentic cărturar în sensul clasic al cuvântului. Numele său: Nicolae A. Andrei, omul care a dat strălucire Liceului/Colegiului „N. Bălcescu” din Craiova, director sub oblăduirea căreia instituţia craioveană de învăţământ a strălucit în rândul instituţiilor similare din ţară şi din străinătate. Din tinereţe şi până la venerabila vârstă de 90 de ani, profesorul emerit n-a cunoscut odihna. Nici după anii pensionării. Sau mai ales acum. Îl căutam la telefon, dimineaţa, pe la ora 8.30 şi distinsa sa Doamnă (trecută la cele veşnice) îmi răspundea: „A plecat la serviciu”. Şi avea peste 8 decenii de viaţă. (La aceeaşi oră matinală, l-am sunat şi pe distinsul acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici spre a-l felicita de ziua numelui. Doamna Domniei Sale mi-a dat acelaşi răspuns: „A plecat la serviciu”. Şi împlinise 91 de ani! Ferice de această ţară că (mai) are asemenea personalităţi demne de urmat. Serviciul său era un mic birou în incinta colegiului pe care l-a condus, în care îşi aşternea pe hârtie cercetările din arhivele judeţene sau naţionale, din Biblioteca judeţeană „Aman” sau din cea a Academiei Române.

După decesul soţiei sale, singurătatea părea să-l stăpânească. Pasul era mai apăsat, cuvântul mai plin de înţelepciune. Apoi, a venit tragedia fiului său. Nu cred că este o pedeapsă mai mare pentru un părinte decât să-şi îngroape propriul său fiu. Ne-am întâlnit şi în aceste cumplite împrejurări. Îmi era greu şi să-i zic „condoleanţe!”. Era un Iov al zilelor noastre, care a suportat, cu greu destinul potrivnic. Durerea şi-a transformat-o în iubirea de oameni, în cercetare. Aflu cu nesurprindere că la 90 de ani a scris o nouă carte. „Nea Tudore, am o carte pe care trebuie să ţi-o dau”, îmi spunea la telefon. În această carte, pledează pentru celebrul liceu/colegiu craiovean, pe care ilustrul profesor eminent şi director l-a slujit cu smerenie, să fie numit Colegiul „N. Bălcescu-Carol I”, nume purtate alternativ de-alungul vremii.

Multe se pot spune despre dascălul Nicolae A. Andrei. La apariţia Legii Patrimoniului Naţional Cultural, aveam obligaţia ca fondul de carte de patrimoniu al celebrei biblioteci a Colegiului „N. Bălcescu” să-l preluăm la Biblioteca judeţeană. Ca un leu a apărut averea liceului. Şi avea dreptate. Am făcut un memoriu Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste în care explicam că acele cărţi patrimoniale sunt excelent păstrate de peste un secol, că preluarea şi aplicarea unei noi ştampile dăuna cărţilor. Şi acolo au rămas şi se păstrează şi azi.

Mai am o amintire de la scriitorul Ilie Tudor, tatăl celebrului actor şi menestrel Tudor Gheorghe. Când nea Ilie Tudor a fost în puşcărie, N. Andrei i-a meditat gratis copiii, în acea perioadă cumplită a deceniului stalinist.

Se ştie că la celebrul (pe atunci) Liceul „N. Bălcescu” intrau, în genere, elevii dotaţi, dar şi ai unor politicieni. Fata unui fost prim secretar de judeţ făcea unele probleme, bazându-se pe autoritatea tatăl său. Dar, în faţa directorului Nicolae A. Andrei n-a avut nicio şansă: toţi copiii erau egali în faţa regulamentului şcolar.

Era foarte mândru de activitatea diplomatică a fratelui său, celerbrul Ştefan Andrei. L-a durut foarte mult arestarea abuzivă a fratelui său, după 1990. „Al meu frate, îmi spunea mereu, n-are nicio vină”; Iar după ieşirea din puşcărie, se întreba de ce nu este „exploatat” Ştefan Andrei în domeniul diplomaţiei şi al relaţiilor internaţionale. „Nenea”, cum îi zicea Ştefan Andrei, avea o atitudine aproape paternă, au fost şi sunt ca doi fraţi siamezi, în sensul metaforic al cuvântului.

Am colaborat excelent cu Nicolae A. Andrei în cadrul Fundaţiei „Scrisul Românesc”; împreună (şi cu alţi colaboratori: Petre Gigea, Barbu Bohoreanu, Al. Manda, Gabriel Bratu, Paul Rezeanu, Lari Ştefănescu etc.) am dezvelit peste 70 de plăci memoriale, am organizat simpozioane şi sesiuni ştiinţifice, am dat nume la străzi; am fost, cu alte cuvinte, acolo unde Cetatea ne chema.

Nicolae A. Andrei era un model pentru noi toţi, un dascăl nepreţuit, un om care cerceta şi publică, cu acribie ştiinţifică, cărţi din multe domenii de activitate; cele despre Istoria învăţământului în Oltenia şi Istoria cărţii, presei şi tiparului din Oltenia sunt, în opinia noastră, aproape exhaustive.

Dar, neastâmpărul său ştiinţific l-a dus şi în descifrarea sau în readucerea în actualitate a unor probleme de istorie literară, motiv pentru care l-am propus pentru includerea în deja celebrul Dicţionar General al Literaturii Române, ediţia a II-a, fişă biografică pe care o reproducem.

* *

*

ANDREI, Nicolae A (28.VIII. 1924, Livezile-Podari, j. Dolj), istoric literar, memorialist. Fiul Floricăi (n. Negoioasa) şi al lui Alexandru, muncitori ceferişti, urmat şcoala elementară în comuna natală (1931-1936), Şcoala Normală de Învăţători „Ştefan Velovan” din Craiova (1936-1944) şi Facultatea de Limbă Română şi Istorie a Universităţii din Bucureşti (1955-1960). A fost învăţător în Podari (1945-1949), şeful Secţiei de învăţământ şi Cultură, plasa Craiova (1949-1950), inspector pedagogic la Sfatul Popular Oltenia (1950-1957), şef al Secţiei de învăţământ şi cultură al regiunii Oltenia (1957-1959), profesor la Şcoala generală nr. 7 din Craiova (1959-1961) şi director al Liceului „N. Bălcescu” din Craiova (1961-1987). A debutat în Tribuna învăţământului (1948) şi a colaborat la „Ramuri”, „Lamura”, „Cuvânt şi suflet oltenesc”, „ Mozaicul”, „Mitropolia Oltenia”, „ Revista de pedagogie” etc.

Deşi, paradoxal, A. nu are cărţi exclusiv de istorie literară, preocupările sale de literatură sunt evidente şi ele se regăsesc în studii generale de istorie a culturii. În 1907 în Oltenia (1984) un capitol priveşte reflectarea acestui eveniment istoric în creaţia Elenei Farago, N. Iorga, N. Vulovici, C. Şaban, -Făgeţel, D. Tomescu, N. Burlănescu-Alin. Aceeaşi temă este abordată şi în Oltenia la 1877, evocaţi fiind Al. Macedonski, N. Vulovici, Virgil Carianopol, Ilarie Hinoveanu, Petre Gigea, R. Cojocaru, Gr. Grandea, I.D. Sîrbu, scriitori care au avut un sentiment acut al istoriei. Tratatul de Istoria cărţii, presei şi tiparului în Oltenia (1994) îmbogăţeşte şi revizuieşte informaţia deja cunoscută despre cultura olteană într-o jumătatea de mileniu (sec. XIV-XX), reliefează rolul unor reviste de prestigiu: „Revista olteană”, „Ramuri”, „Arhivele Olteniei”, „Năzuinţa”, „Meridian”, Scrisul Românesc”, în care au publicat Traian demetrescu, I. Agârbiceanu, V. Eftimiu, El. Farago, L. Rebreanu, T. Arghezi, L. Blaga, E. Gârleanu, N. Iorga, O. Goga, I. Pillat, Tudor Vianu etc. Este o sinteză cuprinzătoare, „singura de acest fel pe o zonă istorico-geografică importantă a ţării, cu mari şi apreciate contribuţii la istoria culturii româneşti” (Al. Piru). Urmează o serie de lucruri care depăşesc sfera interesului local şi în care sunt reconstituite, cu talent de povestitor, biografii exemplare, destine tragice, intrate în conştiinţa posterităţii. În Biografii triste (1999) sunt evocaţi Antim Ivireanu, V. Cârlova, Savin Constant, Nichifor Crainic, Traian Demetrescu, El. Farago, Iulia Hasdeu, N. Iorga, Gib I. Mihăilescu, N. Milcu, I.D. Sîrbu, El. Văcărescu. Sub titlul metaforic, Voievozi ai spiritului (2000), A. dedică medalioane unor scriitori, membrii ai Academiei Române: Marcu Botzan, Al. Balaci, D. Caracostea, Şerban Cioculescu, N.M. Condeescu, Al. Dima, Petru Dumitriu, Mihnea Gheorghiu, Titu Maiorescu, Al. Marcu, C.S. Nicolăescu-Plopşor, D.R. Popescu, Marin Sorescu, G. Uscătescu, Nestor Vornicescu. Evocaţi sentimental, dar cu obiectivitate, vădită fiind erudiţia lui A. , sunt: E. Carada, N. Cartojan, Vintilă Ciocâlteu, D. Ciurezu, I. Dongorozi, M. Drumeş, C. Şaban-Făgeţel, Gr. Grandea, Tiberiu Iliescu, Haralamb Lecca, A. Pann, V. Papilian, Al. Piru, C. Voiculescu etc. în vol. Memoria inimii (2006). Cu aceleaşi sentimente empatice sunt evocate biografiile unor scriitori cu sfârşit tragic, dar exemplar, în Biografii înlăcrimate (2010). Sunt reluate şi completate biografiile incluse în volume anterioare, la care adaugă pe N. Labiş, Alexie Mateevici, V. Militaru, Al. Odobescu, Lazăr Şăineanu, Pan M. Vizirescu, V. Voiculescu, Mircea Vulcănescu.

SCRIERI: 1907 în Oltenia, Craiova, 1984; Istoria cărţii, presei şi tiparului în Oltenia, pref. Al. Piru (în colaborare), Craiova, 1994; Timpul începutului, pref. Al. Balaci, Craiova, 1996; Oltenia la 1877, Craiova, 1998, Biografii triste, Craiova, 1999, Voievozi ai spiritului, Craiova, 2000; Memoria inimii, vol. 1-2, Craiova, 2006; Biografii înlăcrimate. Destine tragice, vol. 1-2, Craiova, 2010.

Repere bibliografice: Ion M. Negreanu, Contribuţia intelectualilor la marea răscoală, Mitropolia Olteniei, 1985, 1-2; I. Pătroiu, Militantismul intelectualilor, R, 1985, 5; Firan, Profiluri, I, 27-29; N. Bellu, Un tratat de istorie a cărţii din Oltenia, R, 1994, 9-11; Serafim Duicu, Istoria cărţii, Cuvântul liber (Tg. Mureş), 1995, 54; C.M. Popa, Biografii triste, Mozaicul, 1999, 8-9; Fl. Miu, Literatura ca document, R, 1999, 1; I. Floricel, O carte document, R, 2000, 2; La început a fost Cuvântul, Craiova, 2001, 14-22; Tudor Nedelcea, Interferenţe spirituale, Craiova, 2002, 511-512; Tudor Nedelcea, Virtuţiile unei monografii, Lamura, 2003, 18-20; G. Sorescu, N.A. Andrei, Lamura, 2004, 36-38; Călător în trenul vieţii, Craiova, 2004, 5-220; Petre Gigea-Gorun, Antonie Solomon, Cetăţeni de onoare ai Craiovei, Craiova, 2005, 116-118; Gânduri desprinse din cartea unei vieţi, Craiova, 2009, 5-104; Ilarie Hinoveanu, Cugetători, exigenţi şi creatori iluştri, Craiova, 2010, 40-46; Ilarie Hinoveanu, Esenţe. Eminenţe. Excelenţe, Craiova, 2011, 309-316.

Tudor Nedelcea