Și necuvântătoarele au suflet...

„Și a zis Dumnezeu: «Să scoată pământul ființe vii după felul lor: dobitoace, târâtoare și fiare sălbatice după felul lor». Și a fost așa: A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor, și dobitoacele după felul lor, și toate târâtoarele pământului după felul lor. Și a văzut Dumnezeu că este bine”. Am citat din Biblia sau Sfânta Scriptură, ediție jubiliară a Sfântului Sinod, apărută cu binecuvântarea și prefața P.F.Teoctist, versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania (Editura Institutului Biblic și de Misiune al B.O.R. , 2001), Întâia carte a lui Moise. Facerea, cap. 1/24, p. 23. Așadar, Cartea Sfântă ne lămurește că „întru-nceput a făcut Dumnezeu cerul și pământul”, dar „pământul era nedeslușit și ne-mplinit” și, ca atare, a creat toate cele: lumină și întuneric, ape și pământ (care „să odrăslească verdeață: iarbă purtătoare de sămânță, după felul și asemănarea ei, și pom roditor, care după felu-i să dea rod cu sămânța-n sine pe pământ”), și soare, lună, stele și, pești și păsări și, în ziua a șasea, a făcut „om după chipul și asemănarea Noastră, ca să stăpânească peste peștii mării și peste păsările cerului și peste dobitoace și peste tot pământul și peste toate vietățile ce se târăsc pe pământ!”, dându-le „toată iarba verde spre hrană”.

Fotbalul și literatura

Scriitorii, precum toți creatorii, nu sunt ființe extraterestre; sunt oameni ca și noi, așa cum, splendid, a scris Nichita Stănescu despre Eminescu: „Atât să nu uitați: / că el a fost om viu, / viu, / pipăibil cu mâna.”. Și pentru că veni vorba despre Eminescu, jurnalistul Cătălin Oprișan se oprește cu folos în biografia eminesciană, evidențiind că a fost nu numai un geniu literar, dar și un sportiv, așa cum „românul absolut” apare în memoria celor care l-au cunoscut. Aceste prolegomene îmi sunt necesare pentru a evidenția o carte deosebită, cu un titlu insolit: Zaibărul a învins Bordeaux-ul de tânărul jurnalist Daniel Chimoiu. Titlul cărții aparține, firește, lui Fănuș Neagu. Este o reconstituire inedită a Cupei UEFA ʼ82 / ʼ83, a Craiovei Maxima. S-au scris multe cărți despre sport și sportivi, din țară sau din Craiova, unde excelează jurnalistul, specialist în interviuri, Ion Jianu. Cartea lui Daniel Chimoiu este deosebită însă, prin faptul că readuce în actualitate tablete literare despre „Craiova Maxima”, semnate de scriitori celebri, clasici: Eugen Barbu, Marin Sorescu, Fănuș Neagu, Adrian Păunescu sau de actorul Amza Pellea. Altă celebritate, fotbalistul Ilie Balaci, a semnat și el 10 tablete în revistă (pe atunci de cultură autentică) „Ramuri”, condusă de Marin Sorescu, destituit, după 1990, de cei pe care i-a adus în redacție. Și, pentru ca ineditul să fie complet, un alt mare fotbalist, Sorin Cârțu, scrie prefață: O carte superbă, o Biblie a Craiovei Maxima.

Eminescu în viziunea lui Valeriu Anania

În plină pandemie satanistă, un cărturar, în sensul adânc al cuvântului, se încumetă să scrie, readucându-i în actualitate, despre doi mari „incorecți politic”. Cărturarul se numește Ioan St. Lazăr, trăiește și activează plenar la Rm. Vâlcea, în provincie așadar (motiv pentru care nu este cunoscut plenar în plan național, față de numeroase mediocrități bucureștene). Este scriitor (poet, teoretician, critic și istoric literar, eseist), publicist, editor, etnolog, animator cultural, manager culturar, profesor universitar. Înzestrat cu vocație axiologică, Ioan St. Lazăr s-a dedicat studierii, publicării și omagierii unor mari personalități vâlcene de talie europeană (Antim Ivireanu, Anton Pann, Gh. Dumitrescu-Bistrița, D. Bălașa, Dan Horia Mazilu, I.P.S. Gherasim etc.). De data aceasta, în obiectivul său valoric este așezat un mare teolog și scriitor deopotrivă; Bartolomeu Valeriu Anania, despre care Ioan St. Lazăr a mai scris, i-a editat opera, i-a organizat sesiuni/simpoziane științifice, a inițiat înființarea unei case memoriale în satul său natal, Glăvile, din județul Vâlcea, etc. Bun creștin și român (cele două națiuni sunt, în cazul său, pleunastice), Bartolomeu Valeriu Anania a fost „beneficiarul” închisorilor bolșevice: în 1941, pentru că a participat la o înmormântare suspectă, în octombrie 1943, condamnat pentru „posedare ilegală de armă” și la 10 mai 1946, la Cluj, acuzat de implicare și conducere a unor studenți, mișcare antirevizionistă și anticomunistă, pentru care este exmatriculat în 1948 și deferit justiției politice, rearestat în 1958 și condamnat la 20 de ani de muncă silnică pentru „uneltire contra ordinei sociale”.