Ștefan Ciuceanu face parte din acea categorie de personalități uitate pe nedrept. N. Iorga le zicea „oamenii cari au fost” și a scris despre ei, făcându-i neuitați.
Neuitat și adus în actualitate se datorează istoricului craiovean Toma Rădulescu, care a tipărit o excelentă monografie, Ștefan Ciuceanu. Un profesor pentru eternitate (564 p.), sub egida prestigioasă a Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române, în 2019.
Toma Rădulescu, o viață muzeograf la Muzeul Olteniei, doctor în istorie, este un adevărat depozitar de informații și date istorice mai puțin cunoscute sau chiar inedite. El a adus în tezaurul muzeului oltean, fondat de Ștefan ciuceanu obiecte patrimoniale de la diverse personalități românești. Născut în 1948, tatăl său fiind un respectat preot, a avut privilegiul de a-și forma o cultură teologică într-un regim ateist, cultivând prietenii cu preoți înclinați spre cărturărie, dar și cu mitropolitul de veșnică pomenire, Nestor Vornicescu, sau cu urmașii acestuia, mitropoliții Teofan și Irineu, cu episcopii Nicodim, Gurie sau Vicențiu. Expert al Ministrului Culturii în domenii greu abordabile (documente româno-chirilice, carte veche românească și străină, numimastică, medalii și decorații), Toma Rădulescu are și lucrări personale sau în colaborare, precum Ghidul Muzeului Olteniei (1976, 1985, 1999), Istoria ilustrată a Craiovei (1999), Dicționarul personalităților doljene (1999), Mihai Viteazul Restitutor Daciae (2000), Relații româno-otomane în sec. XVI (2001), Circulația monetară în Țara Românească (2002), Spiritualitatea elenă în Oltenia (2002), Eroi doljeni în al Doilea Război Mondial (2003), De la Burebista la Mircea cel Bătrân (2004), Familia Aman (2005), Martiri pentru Hristos din România în perioada regimului comunist (2007), Domnii și ierarhii Țării Românești (2009), Biserica Mântuleasa (2013) etc.