Istoria Kosloduiului

Un român cu dor de ţară 

Încredinţăm tiparului şi, implicit, cititorilor recenzia monografiei localităţii bulgăreşti Koslodui, elaborată în limba bulgară de Nicolae Pacev. Recenzia parţine unui eminent profesor de limba şi literatura română din Filiaşi, Vasile Bocai, bun cunoscător al limbii bulgare.

Nicolae Pacev este descendentul unor români din Poiana Mare-Dolj, trecuţi la sud de Dunăre în secolul al 18-lea. Erau din neamul Raţă, nume rebotezat în 1936 de oficialii bulgari în Pacev. «Sunt născut şi am crescut în ambianţa românească. Limba mea natală este română», a declarat autorul la Simpozionul internaţionale organizat de noi, la Craiova, în 8-9 mai 2008 sub genericul Românitate şi latinitate în UE (vezi volumul omolog, II, Craiova, Fundaţia Scrisul Românesc, 2008, p. 136-139). Absolvent al Universităţii din Sofia, specialitatea istorie, cu teza Probleme sociale în mişcarea lui Tudor Vladimirescu, Nicolae Pacev a fost muzeograf la Rahova, apoi profesor de istorie şi limba franceză ( a doua sa specialitate), dar glasul sângelui l-a determinat să organizeze cercuri de limba română în 1983, închise imediat de autorităţile «frăţeşti» bulgare. A fost scos din învăţământ şi «am muncit pentru pâinea familiei la câmp, în păduri şi ca crescător de vite». Românismul său îl determină să studieze, pe cont propriu, la Muzeul Olteniei, Biblioteca Academiei, Arhivele Naţionale pentru documentarea acestei lucrări şi a unei expoziţii muzeale. Paralel, a lucrat şi la un «dicţionar românesc local (şi arhaic)».

Nicolae Pacev a luptat toată viaţa pentru cunoaşterea devărului, «că la sud de Dunăre, despărţiţi numai de apele râului, noi trăim o viaţă a românilor pe deplin izolaţi în străinătate, într-o alianţă cotidiană ameninţătoare cu asimilarea».

Nicolae Pacev merită să fie cunoscut în patria strămoşilor săi, iar cartea trebuie tipărită şi în limba română. 

Tudor Nedelcea

Limba şi cultura în concepţia eminesciană

Ca şi în alte domenii ale cunoaşterii umane (cugetarea sacră, filosofie, sociologie, economie, principiu de guvernare, istorie etc.), Eminescu nu şi-a propus elaborarea unui sistem estetic sau lingvistic, unitar, un sistem privind problematica culturii în general şi a celei române în special. Studiile şi articolele, cronicele literare şi teatrale alcătuiesc însă osatura necesară unui asemenea sistem. Surprinde la Eminescu, şi în acest domeniu, seriozitatea, perfecţiunea şi limpezimea gândirii sale, obsesia pozitivă de a pune întrebări şi de a se implica în întreaga problematică a vremii sale, fiind conştient, asemenea cronicarilor, că va da socoteală urmaşilor săi, dacă nu-şi convinge concetăţenii şi politicienii deopotrivă de necesitatea culturii limbii şi culturii autentice, „adevărate” întru formarea spiritului autohton, a conştinţei naţionale, ca elemente esenţiale ale identităţii naţionale. Cuvinte cheie: Eminescu, limbă, cultură, literatură, identitate naţională.

Viaţa ca un roman - Constantin Stere

Dotat cu toate „avuţiile intelectuale” (Tudor Arghezi), Constantin Stere nu este (încă) receptat, azi, în arealul românesc la adevărata sa valoare, deşi în 2015 s-au împlinit 150 de ani de la naştere, cu toate că celebrul său roman, În preajma revoluţiei, în opt volume, a trezit încă de la apariţie, aprecieri elogioase.

Este motivul pentru care, simbolic, cele mai importante personalităţi ale momentului din România şi din Basarabia, Eugen Simion şi Mihai Cimpoi, au purces la reconstituirea biografiei şi creaţiei sale, sub titlul sugestiv, Viaţa ca un romn. Constantin Stere scriitorul. Eseuri, cu un tabel cronologic al prof. Victor Durnea (Chişinău, Editura Gunivas, 2015). Şi un alt aspect cu valoare de simbol: lucrarea a fost elaborată în cadrul Institutului de istorie şi teorie literară „G. Călinescu” al Academiei Române şi al Institutului de filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Eminescu – 150 de ani de la debut

Dacă fondatorii Ligii pentru Unitatea Culturală a tuturor Românilor (1890), în special N. Iorga, ar putea cunoaşte realizările Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni (reînfiinţată la 24 ianuarie 1990), dar, în mod deosebit ale fondatorului său, Victor Crăciun (fondator alături de Cristiana Crăciun, I. Popescu-Gopo, A. Donos, Vlad Bâtcă, V. Lupu, Gr. Vieru, Emil Loteanu, Eugen Doga etc.) ar fi pe deplin mândri. La o succintă trecere în revistă, Victor Crăciun şi Liga Culturală au organizat pentru românii din ţară, dar şi pentru cei 13 milioane de români din afara ţării, Congresul Spiritualităţii Româneşti, condus de scriitorul şi omul politic de excepţie, Adrian Păunescu, şef al Comisiei de Cultură din Senat (azi, se ştie cine conduce cele două comisii de cultură şi ce-au întreprins pentru cultura naţională?!).

Vocaţia cercetării în Basarabia

„Istoria îşi bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se!" 

N. Iorga 

Basarabia şi Oltenia, două provincii româneşti care nu se învecinează, au, însă, în istorie, unele similitudini. Chiar numele provinciei de dincolo de Prut este cel al celebrei familii boiereşti oltene a Basarabilor, care au dat domnitori faimoşi: Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, C. Brâncoveanu, Matei Basarab şi boieri celebri. După G. Coşbuc, Oltenia este „Ţară a Basarabilor”, fericită „între toate ţările locuite de români”, osia în jurul căreia s-a învârtit întregul neam românesc (G. Coşbuc, Din Ţara Basarabilor, Bucureşti, 1901).

În urma ultimatumului lui Stalin din iunie 1940, de cedare a Basarabiei, Bucovinei şi Herţei, când statul român, prin regele Carol al II-lea, n-a ripostat, patru comune suburbane Craiovei (Bordei, Bariera Vâlcii, Gherceşti şi Balta Verde) au sfidat ordinul criminalului de la Kremlin, schimbând numele localităţii lor în Basarabia, Chişinău, Bucovina Cernăuţi.

Vocaţia cercetării - Nemuritorii lui Paul Rezeanu

Cercetarea este, ca şi călugăria sau actoria, o vocaţie. O dovedeşte din plin activitatea prodigioasă a lui Paul Rezeanu, istoric şi critic de artă, cercetător ştiinţific, expert în arta modernă românească, în special în Brâncuşi.

Născut la 9 noiembrie 1937 în localitatea prahoveană Breaza, cu copilăria, adolescenţa, cu studiile elementare şi liceale la Turnu Măgurele, Paul Rezeanu a absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, avându-i ca profesori şi modele pe renumiţii Gh. Ştefan, V. Maciu, Aurelian Sacerdoţeanu, I. Ionaşcu, Emil Condurache, Paul Constantin etc. A intrat primul în facultate şi tot pe primul loc a absolvit-o.

La aceeaşi facultate a susţinut şi doctoratul în istorie, în 1976, cu teza Artele plastice în Oltenia. 1821-1944, conducător ştiinţific fiind Raoul Şorban. Graţie mediei obţinute, a optat nu pentru postul de asistent universitar, ci pentru cercetare, fiind încadrat, prin concurs în 1966, la nou înfiinţata Filială craioveană a Academiei Române de către istoricul C.S. Nicolaescu-Plopşor, recunoscut ca fondator de instituţii, care i-a devenit şi naş al copiilor săi, gemenii Dardu şi Marina.

China şi valorile ei în viziunea lui Eminescu

„China, cea mai instruită ţară de pe pământ” 

Oricât ar părea de paradoxal, informaţiile despre îndepărtata Chină au trezit de timpuriu curiozitatea românilor, mai ales după invenţia europeană a tiparului, prin germanul Gutenberg, la 1455. Chinezii deţin şi în acest domeniu o prioritate de necontestat: prima scriere chineză datează de peste cinci milenii, Dang Chieh tipăreşte, în anul 868, prima carte, iar Pi Sheng inventează, la 1045, primul aparat mobil de tipărire. La întoarcerea sa din Extremul Orient la Veneţia, Marco Polo lăuda arta tipografilor chinezi, precum şi folosirea hârtiei în procesul tipăririi.