Un înțelept pe corabia erudiției - Nicolae Georgescu

Oricât de „controversat” pare unora, Nicolae Georgescu este, fără tăgadă, un excelent cercetător (vocație descoperită fiind bibliotecar la Academia Română), cu reale contribuții de istorie literară, bazate pe o riguroasă și competentă documentare. O constantă preocupare o constituie viața și opera lui Eminescu, principiile de editare a operei acestuia. Nicolae Georgescu (născut la 6 septembrie 1950, Jupânești-Argeș) debutează editorial cu A doua viață a lui Eminescu (1994), continuând cu alte studii despre aceeași personalitate marcantă a culturii românești: Cercul strâmt: Arta de a trăi pe vremea lui Eminescu (1995), Eminescu și editorii săi (vol. 1-2, teză de doctorat, 2000), Moartea antumă a lui Eminescu (2001), Cu Veronica prin infern (vol. 1-2, 2004), Scenarii de istorie literară. Ediția princeps Eminescu (2004), Cartea regăsirilor (2004), Cartea despărțirilor (2004), Un an din viața lui Eminescu (martie 1881-aprilie 1882) (2006), Cartea trecerii: boala și moartea lui Eminescu (2009, 2012), Eminescu. Ultima zi la „Timpul” (Dosar de presă), Cartea argumentelor (2011), Eminescu după marea scanare (2016),Boala și moartea lui Eminescu. Documente, mărturii, ipoteze (2014), Din misterele literaturii române. Ediția princeps Eminescu (2015), Eminescu.

Maiorescu, Eminescu și Cimpoi

Demn continuator al operei critice și filosofice a lui Titu Maiorescu, Mihai Cimpoi demonstrează că ilustrul critic și întemeietor al „Junimei” nu are doar un singur text despre Eminescu. Personalitate europeană, Titu Maiorescu a scris despre ideea europeană a lui Eminescu, fiind „eminescologul model”, ambii (Maiorescu și Eminescu) având, argumentează Mihai Cimpoi, „pasiunea de cunoaștere, fiind familiarizați în cel mai înalt grad cu filosofia și literatura universală și interesați de limbile clasice și moderne”. Adunând într-un volum, în două ediții, Mihai Cimpoi argumentează că Titu Maiorescu a intuit „exponențialitatea lui Eminescu, regăsirea noastră identitară”, impactul major și benefic al creației eminesciene asupra „tuturor”, cu „efect puternic de binefacere estetică mântuitoare, asemănătoare catharsisului antic”, asigurându-i autorului Luceafărului statutul de poet național, atât de contestat azi de adepții „corectitudinii politice”. Față de ediția I, Titu Maiorescu.

Tudor NEDELCEA - Printre cărți și oameni, vol. X

Sub auspiciile editurii Tipo-Moldova din Iași, în cunoscuta colecție Opera Omnia, a apărut, în primăvara anului 2024, lucrarea insolită semnată de prolificul cărturar craiovean, Tudor Nedelcea, având titlul de mai sus. Amintim că autorul s-a născut 23 martie 1945, în localitatea Valea Ursului din Mehedinți. Este cunoscut în țară și în afara fruntariilor României pentru activitatea desfășurată în domeniul criticii și istoriei literare, dar și ca prozator, jurnalist și editor. Nu în ultimul rând, ca Om al cetății craiovene, urmare a implicării sale neobosite pe tărâm social și obștesc. Adolescentul Tudor Nedelcea a frecventat cursurile Liceului „Traian” din Drobeta Turnu Severin, în perioada 1959 1963, iar cele universitare în biblioteconomie, finalizate la Institutul Pedagogic din București; a urmat, în anii 1967-1971, Facultatea de limbă și literatură română a Universității, unde și-a susținut și teza de doctorat cu academicianul Dan Simonescu, intitulată Geneza ideilor social-politice și filosofice în literatura română veche. A lucrat la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, în anii 1969 1970, apoi la Arhivele Statului din Craiova (1970 1972), dar și ca lector la Direcția Generală a Presei și Tipăriturilor (1972 1974). A fost redactor și redactor șef la editura „Scrisul Românesc” (1988 1997) și cercetător științific la Institutul de Cercetări Socio-Umane din Craiova al Academiei Române și cadru universitar. În 1995 a înființat Fundația „Scrisul Românesc”.

Actualitatea lui Alexandru Macedonski

În 2019, la împlinirea a 165 de ani de la nașterea lui Al. Macedonski, un grup de scriitori coordonați de Ion Munteanu a inițiat un proiect privind revitalizarea receptării și revalorificarea creației europene a autorului Rondelurilor, organizând prima ediție a Festivalului Internațional „Al. Macedonski” (12-13 iunie 2019), desfășurată la Craiova și Goiești, comuna doljeană unde poetul a copilărit (primar Atanase Adam). La acest îndrăzneț proiect,derulat pe parcursul a două zile, au participat scriitori, critici și istorici literari, cercetători, printre care: Aureliu Goci, Ștefan Mitroi, Tudor Nedelcea, Mircea Popa, Zenovie Cârlugea, Ilona Duță, I. Lascu, I. Bușe, Dinică Ciobotea, I. Munteanu ș.a. precum și stră-strănepoatele scriitorului omagiat, Irina și Monica Macedonski. Cu contribuțiile critice ale tuturor s-a redactat primul volum al Caietelor macedonskiene, acesta văzând lumina tiparului la Editura Eikon și fiind lansat pe 24 noiembrie 2019, ziua morții lui Macedonski, la Biblioteca „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova.

Iulia Hasdeu

Nu-mi ascund empatia, prețuirea și recunoștința față de prsonalitățile feminine din istoria, cultura și civilizația lumii, cu precădere din istoria și spiritualitatea noastră. Dacă în istoria politică, a conflagrațiilor mondiale, istoria o scriu bărbații, în celelalte creații umane, inclusiv în legende, verdictul axiologic îl dau tot bărbații. Academicianul de la Curtea de Argeș, matematicianul și scriitorul deopotrivă, Gheorghe Păun, s-a exprimat lapidar, dar adevărat: „Ana ține zidurile Mănăstirii Argeșului pe umeri, dar Manole primește laudele, el este «meșterul valah cu nume de fântână» (Labiș), în timp ce prin fântână curg lacrimile Anei”. Dacă despre „trecutele vieți de doamne și domnițe”, aflăm din cele scrise de Constantin Gane (1895-1962) în trei volume (1932-1939), despre Marica Brâncoveanu (soția martirului domnitor), Ana Ipătescu, Maria C.A. Rosetti, Cocuța Conachi-Vogoride, Maria Simonis, reginele Elisabeta I (Carmen Sylva) și Regina Maria aflăm date mai mult sau mai puțin concludente, despre fenomenul Iulia Hasdeu nu s-a scris suficient și cât trebuia, în opinia noastră. Acesta este și motivul pentru care încercăm, prin aceste câteva rânduri, s-o readucem în actualitate, dimpreună cu cei care s-au ocupat de viața și creația sa.

Discuții terminologice - „Buna chiverniseală a țării” sau „management”

Scriam, în urmă cu peste patru decenii („Biblioteca”. Buletin de biblioteconomie, nr. 3-4, 1983, p. 40) despre un concept medieval, „buna chiverniseală a țării”, bine definit și promovat, echivalentul meritocrației din perioada următoare. Se observă, în ultimele decenii, o preocupare constantă pentru perfecționarea formelor și metodelor de organizare și conducere a unor sectoare de activitate. Acțiune denumită în prelegeri, studii sau cărți ca „știința conducerii” sau, uzitând de un termen de împrumut, „management”. Lucrul este explicabil, căci o societate dornică de o permanentă autoperfecționare și autodepășire trebuie să-și găsească catalizatorii și, implicit, să definească termenii, să teoretizeze o metodă sau alta. Acum un secol, Titu Maiorescu sesiza „beția de cuvinte” la unii autori și recomanda introducerea cu precauție a neologismelor, mai ales acolo unde noțiunea nu avea corespondentul în limba română. Căci trecuse multă vreme de când autorii Bibliei de la București (1688) constataseră „strâmtarea” limbii române; imperialismul lingvistic s-a dovedit biruitor. Considerăm, așadar, inutilă și împotriva limbii române încercarea de a introduce pentru știința conducerii termenul de „management”, când fondul nostru de cuvinte păstrează un alt termen mai potrivit și mai „românesc”.

Ziua revistei „Curtea de la Argeș”

Curtea de Argeș este un oraș regal în sensul adânc și multiplu al cuvântului, care-și onorează reputația. În primul rând, prin istorie, prin Mănăstirea Argeșului, a devenit „Sionul românesc” (Gavriil Protul) și „Bizanț, după Bizanț” (N. Iorga). Apoi, prin desemnarea Catedralei Mănăstirii Curtea de Argeș ca necropolă regală, începând cu 1886, aici odihnindu-se întru veșnicie: domnitorul/regele Carol I, Regina Elisabeta (Carmen Sylva) și fiica lor, principesa Marioara, Regele Ferdinand și Regina Maria, Regele Carol al II-lea (și în preajmă, Elena Lupescu), Regele Mihai și Regina Ana, Prințul Nicolae. Un nimb l-au adus cei nouă membri ai Academiei Române născuți în municipiul argeșan și cei patru absolvenți (deveniți academicieni), ai Colegiului Național „Vlaicu Vodă”; Eugen Ionescu a fost profesor la Seminarul Teologic de aici, între 1936-1938.