joi, 18 decembrie 2014

„Scrisul Românesc” a fost radiat!

„Scrisul Românesc” a fost radiat!
Craiova se înscrie pe harta tipografiei române din toamna anului 1837, graţie profesorului, pictorului, editorului, gazetarului şi revoluţionarului paşoptist Constantin Lecca, care a înfiinţat primul teasc tipografic şi prima revistă din Oltenia, Mozaicul (1838). Personalităţi marcante au ilustrat, apoi, această artă grafică: Ignat, Iosif şi Ralian Samitca, Gh. Chiţu, Filip Lazăr, Sandu şi David Benvenisti, Fane Constantinescu. Institutul de Editură şi Arte Grafice „Ramuri”, înfiinţat de C. Şaban-Făgeţel şi D. Tomescu, în care a activat şi N. Iorga, ridică pe o treaptă superioară meşteşugul tipografic.

joi, 11 decembrie 2014

Pentru unitatea lumii creştine

Teoctist si Papa
La cumpăna ultimelor două milenii, la Bucureşti s-a consumat, după aproape un mileniu, un eveniment considerat, în unanimitate, istoric: vizita primului papă într-o ţară majoritar ortodoxă. Este vorba despre Papa Ioan Paul al II-lea, care a efectuat o vizită în capitala României, între 7-9 mai 1999, la invitaţia Patriarhului de veşnică pomenire, Teoctist. Între 7-14 octombrie 2002, Patriarhul Teoctist i-a întors vizita la Vatican, iar relaţiile dintre cele două biserici au fost extrem de cordiale şi pilduitoare. Atunci, la Bucureşti s-a lansat ideea şi s-au pus bazele pentru unitatea lumii creştine, prin intermediul celor doi mari conducători ai celor două biserici şi care exprimă voinţa tuturor creştinilor.

Pentru a marca acest eveniment epocal şi pentru a aşeza noi pietre la temelia unificării celor două biserici, aşa cum era până la marea schismă din 1054, propunem construirea unui grup statuar alegoric care să-i reprezinte pe Suveranul Pontif şi Patriarhul nostru, ca simbol al victoriei definitive a creştinismului asupra bolşevismului şi ca o premiză a unităţii lumii creştine, mai necesară azi ca oricând.

joi, 4 decembrie 2014

Omagiere academică - Eugen Simion – 80

Omagiere academică - Eugen Simion – 8023 mai 2013, zi memorabilă la Academia Română. După ce l-a comemorat pe Radu P. Voinea, înaltul for ştiinţific l-a aniversat pe acad. Eugen Simion la împlinirea celor opt decenii de viaţă (născut la 23 mai, dar înregistrat la starea civilă două zile mai târziu) . A fost o manifestare de pios omagiu criticului şi istoricului literar, editorului Eugen Simion, membru corespondent al Academiei Române (9 martie1991), ales titular un an mai târziu(12 martie 1992), vicepreşedinte (1 februarie 1994- 16 ianuarie 1998), preşedinte interimar (15 octombrie 1997-16 ianuarie 1998) şi preşedinte al Academiei Române (16 ianuarie 1998-4 aprilie 2006). Ca o recunoaştere a valorii operelor sale, Eugen Simion, „figură emblematică a culturii româneşti” (Mihai Cimpoi), este ales membru al Academiei Europene de la Londra (1992), membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor Literari (Paris, 1992), preşedintele Comitetului Naţional Român UNESCO pentru Deceniul Mondial al Dezvoltării Culturale (1992), membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1999), membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice a Franţei (2004), membru al Academiei Danemarcei, membru de onoare al Academiei Greciei, doctor honoris causa a mai multor universităţi din ţară şi străinătate. A obţinut premiile Academiei Române (1977), Uniunii Scriitorilor (1965,1976, 1980, 1984) şi al Uniunii Scriitorilor din Moldova (2003), a primit Ordinul „Steaua României”, Ordinul Naţional „Crucea Sudului” al Guvernului Braziliei (2000), Legiunea de Onoare a Franţei (2008), Ordinul R. Moldova (2008) etc., etc.

joi, 27 noiembrie 2014

Carol I la Turnu Severin

Carol I
„Şi primul pas în lume a fost la Severin” 
B.P. Hasdeu 

„Punând piciorul pe pământul României, noua Patrie, mă grăbesc a exprima membrilor Locotenenţei Domneşti sentimentele mele cele mai sincere. Fericit că mă aflu în mijlocul naţiunei care m-a onorat cu încrederea ei, adresez înainte de toate rugăciunile mele Cerului, pentru ca să-mi ajute a împlini cu demnitate marea şi frumoasa misiune ce Provindenţa mi-a impus”. Este textul telegramei prinţului Carol din 8 mai 1866 expediată din Turnu Severin, prima localitate românească străbătută de paşii viitorului rege.

joi, 20 noiembrie 2014

De la Drobeta la Turnu Severin

De la Drobeta la Turnu Severin
Ca orice cetăţeni mândri de localitatea lor, severinenii au motive întemeiate de mândrie pentru oraşul lor, Drobeta Turnu Severin, denumire care reuneşte fericit, de fapt, două cetăţi: cea antică, romană (Drobeta) şi cea feudală, modernă (Turnu lui Sever). Mândria severinenilor este, aşadar, îndreptăţită şi legitimă pentru că aici a fost punctul de legătură al victoriei Ţării Româneşti cu Europa, cu civilizaţia occidentală, prin împăratul Traian, aici împăratul Constantin cel Mare, care a oficializat creştinismul prin Edictul de la Milano din 313 (acum 1700 de ani), a refăcut castelul roman de la Drobeta, consolidând, astfel, podul latinităţii şi creştinităţii, aici a pus, pentru prima dată, piciorul pe pământ românesc, la 8 mai 1866, prinţul Carol I de Hohenzolern, viitorul rege al Neatârnării României, aici a fost reînfiinţată Episcopia Severinului şi Strehaiei (şi întronizarea episcopului P.S. dr. Nicodim Nicolaescu, om al locului), după 600 de ani.

joi, 13 noiembrie 2014

Fănuş Băileşteanu

Fănuş BăileşteanuSe duc pe rând, unii urcând în Cer, mulţi dintre confraţii noştri, cu care, mai ieri-alaltăieri, conversăm, îi vedeam implicaţi cu rosturile lor în societate, întru slujirea culturii româneşti. Şi imposibil, credem noi, de neînlocuit, nu numai pentru faptul că fiecare individ îşi are individualitatea proprie, dar, din păcate alţii nu se grăbesc să-i înlocuiască valoric. I-am pierdut, în perioada postdecembristă, pe Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Grigore Vieru, Fănuş Neagu, G. Tomozei, Mihai Ungheanu, Constanţa Buzea, Adrian Păunescu, Romulus Vulpescu. Au venit, „din urmă”, alţii spre a le suplini absenţa pământească?

Între aceştia, merită menţionat discretul, sensibilul Fănuş Băileşteanu, care ne-a părăsit acum cinci ani, la 29 aprilie 2008, în a treia zi de Paşti, la doar 60 de ani împliniţi.

joi, 6 noiembrie 2014

Jandarmeria în sărbătoare

Jandarmeria în sărbătoare
Jandarmeria română (renăscută după 1990) este una dintre instituţiile care s-a pliat cel mai bine democraţiei şi s-a integrat în mod firesc societăţii civile, dar ea are, totodată, o tradiţie şi o istorie aparte. Odată cu renaşterea domniilor pământene şi, mai ales, prin aplicarea Regulamentelor Organice (1931, 1932) se introduce ideea şi denumirea de jandarm. La 12 martie 1850, Divanul Obştesc votează „Legiunea pentru reforma Corpului Slujitorilor în corp de jandarmi”, pe care domnitorul Grigore Alexandru Ghica o aprobă la 3 aprilie 1850, dată care semnifica naşterea Jandarmeriei române ca instituţie necesară pentru supravegherea siguranţei publice prin aplicarea legilor. Al. I. Cuza înfiinţează, în noiembrie 1864, trei inspectorate de jandarmi (Bucureşti, Craiova, Iaşi). În Războiul de Neatârnare (1877-’78), Jandarmeria participă la luptele din Bulgaria, membrii săi fiind decoraţi cu 110 medalii „Crucea trecerii Dunării”, şi tot atâtea melodii „Apărătorii Independenţei”, 12 medalii comemorative ruseşti, se remarcă şi în Primul Război Mondial, în special prin fostul jandarm, ajuns general (şi apoi mareşal) Al. Averescu. Despre această perioadă, depune mărturie Eugen Lovinescu: „Jandarmii se găseau în toată zona frontului, îi găseai unde nu te aşteptai, apăreau ca nişte fantome, desprinşi din umbra istoriei, pentru a-şi aduce şi ei, liniştiţi dar singuri, prinosul jertfei şi iubirii de ţară”. În al Doilea Război Mondial, prin Decretul de contopire a jandarmeriei cu poliţia, jandarmeriei rurale îi revine un rol esenţial de poliţie a frontului.